Thermal Camping Velingrad

    De ceva timp, ne dorim să ajungem la Thermal Camping Velingrad, un camping cu ape termale din Bulgaria care, din prezentarea de pe site, promitea o ședere extrem de relaxantă. În vacanța "de ski" a copiilor am reușit să facem această ieșire și nu am regretat.
    Campingul este situat într-o stațiune din zona munților Rodopi. Bulgaria pare o țară a contrastelor. Pe drumul până la Velingrad, localitățile par sărace, cu case neterminate, curți neîngrijite și posomorâte. În Velingrad, centrul este primitor, păstrând încă amprenta anilor petrecuți în comunism, dar odată ce îl părăsești, reapar casele și curțile parcă rămase în anii '80.

                


    Odată ajunși în camping, însă, lucrurile s-au schimbat mult în bine. Este o oază de verdeață, ordine și nou în mijlocul acestei stațiuni care ar putea fi, așa cum se autodenumește "The SPA capital of Balkans".
    Campingul are toate dotările pe care le așteptăm de la campingurile bune: 
  • toalete, dușuri (curate și bine întreținute), posibilitatea de spălare a hainelor
          


  • Loc de luat masa cu zonă de bucătărie (plită, cuptor cu microunde, cană electrică pentru fiert apa, aparat pentru prăjit pâinea, chiuvetă pentru spălat vasele cu apă caldă 😉), frigidere, televizor
                       
    În zona bucătăriei, la exterior, există și un grătar pe gaz pus la dispoziția clienților. Când vremea permite, masa poate fi luată și afară, lângă grătar existând câteva mese.
    
    Pe lângă acestea, centrul SPA este foarte bine dotat și atent îngrijit zilnic. La interior există 3 saune (o saună uscată, o saună umedă și o saună cu perete de sare), un bazin cu apă termală la aproximativ 37 grade Celsius și duze de hidromasaj, zonă de relaxare, dușuri și vestiar.

  
  

     
    La exterior mai sunt încă 3 bazine cu apă termală la diferite temperaturi:
  • un bazin mic cu duze pentru hidromasaj și cu apă la ~ 40 grade;
  • un bazin mare cu apă la aprox. 37 grade și adâncime între 1,1 și 1,3 metri;
  • un bazin pentru copii (cu adâncime mică) și apă la ~ 40 grade.
    Seara iluminatul este spectaculos și te îmbie să zăbovești cât mai mult în piscine.



    În bucătărie sunt tot timpul, la discreția clienților și angajaților campingului, ceai de plante și miere, numai bune pentru ca relaxarea să fie completă.

                

    Și copiii au mai multe posibilități de petrecere a timpului. Pe lângă piscine, există un loc de joacă exterior și unul interior. Majoritatea jocurilor de la interior necesită jetoane sau accesorii care se pot lua de la recepție. Cel exterior are leagăne, tobogane și un mic perete de cățărare.

 

    Există de asemenea posibilitatea de a face o cură internă cu apă termală de la o sursă situată în camping. 

 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tura anuală la Vadu

1 decembrie, La Bubu în Transilvania

Plimbări de toamnă