Prima ieșire off-camping - Vadu
Recunosc, nu am fost foarte liniștită gândindu-mă că vom merge off-camping, mai ales vara, la mare. Am crezut că vom simți lipsa aerului condiționat și ca nu vom avea unde să ne adăpostim de soarele arzător de la prânz. De fapt, altele au fost problemele: terenul de campare (nisip) care ne-a făcut să rămânem blocați cu mașina pentru o perioadă, din fericire scurtă, de timp și vântul care bătea foarte tare. Pe de altă parte, același vânt ne-a ajutat să avem temperaturi suportabile la prânz și chiar răcoare noaptea. Pe plaja de la Vadu simți că ai toată plaja pentru tine, simți că faci parte din natură. Am văzut tot felul de păsări: pescăruși, ciocârlani, cormorani chiar și pelicani. Pe plajă am găsit un căluțde mare și multe cochilii de rapane în care se ascundeau crabi mici. Nu sunt o persoană matinală, așa că nu am văzut nici un răsărit, dar apusurile erau tare frumoase. ...