Am revenit, cu drag, la Casa din Deltă
Din nou în Deltă, din nou la Casa din Deltă. O scurtă prezentare video a campingului veți găsi pe canalul nostru de YouTube.
După ce ne-am instalat am făcut o plimbare pe faleza lacului Murighiol și am prins un apus superb.

Am făcut și o oprire pe plaja din Sfântu Gheorghe și. chiar dacă vântul nu prea a ținut cu noi, am petrecut câteva ore și chiar am intrat puțin în mare. Nu prea mult pentru că erau valuri foarte mari.
Venind cu prieteni, pe care i-am ademenit să stea cu noi, am făcut oarecum pe organizatorii. Și, cum studiasem deja ce obiective turistice avem în zonă, am pus pe listă Cetatea Medievală Enisala, Cetatea Argamum, Cetatea Halmyris și, bineînțeles, o plimbare cu barca prin Deltă.
Cetatea medievală Enisala
Cetatea Enisala este cea mai bine conservată dintre cele vizitate anul acesta, dar nu are panouri cu informații astfel încât să putem avea o idee mai clară aceea ce vedem. În, schimb, există un mic muzeu care ajută la acumularea de informați legate de cetate și istoria acesteia. De asemenea, la căsuța de unde am cumpărat bilete am găsit si un pliant cu informații pe lângă suveniruri.
De remarcat ar fi site-ul cetății care oferă înclusiv un tur virtual.
Cetatea Argamum, Capul Doloșman
Deși peisajul de la capul Doloșman este superb, situl arheologic nu este deloc întreținut. Singura urmă de implicare este prezența unor panouri cu informații pe traseul de vizitare a cetății.
⚠️ Mare atenție la șerpi!
Cetatea Halmyris, Murighiol
O surpriză extrem de plăcută am avut la cetatea romană Halmyris, care se află la doar 30 de minute de mers pe jos de Casa din Deltă.
Am găsit aici un sit arheologic mult mai bine păstrat decât cel de la Capul Doloșman.
Mai multe informații despre această cetate puteți găsi și pe site-ul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion", Tulcea.
Plimbare cu barca, Sfântu Gheorghe
Pentru ultima zi plină petrecută în Deltă am ales o plimbare cu barca până la Sfântu Gheorghe. De data aceasta am reușit să vedem foarte mulți pelicani, familii de lebede cu boboci, dar și nuferi în plină perioadă de înflorire.
Am făcut și o oprire pe plaja din Sfântu Gheorghe și. chiar dacă vântul nu prea a ținut cu noi, am petrecut câteva ore și chiar am intrat puțin în mare. Nu prea mult pentru că erau valuri foarte mari.
Gastronomie
Din punct de vedere gastronomic, am fost răsfățați de gazdele noastre cu bucate tradiționale delicioase.
Unul dintre prânzuri l-am luat, din nou, la The Sailors, Jurilovca unde așteptările ne-au fost împlinite. Am observat că terasa a evoluat în ultimii 2 ani, de când nu am mai fost acolo. Din păcate, poze nu am apucat să facem 🤭, dar vă recomandăm storceagul, platoul aperitiv și, ca desert, Piroschi lipovenești.
Comentarii
Trimiteți un comentariu