Postări

A IV a Întâlnire Weinsberg & Friends, Camping Alegria, Valea Drăganului

Imagine
             Întâlnirea anuală a posesorilor de rulote/autorulote din grupul Weinsberg/Knaus/Tabbert s-a desfășurat anul acesta în Camping Alegria, Valea Drăganului. De ce am ales acest camping ca gazdă a întâlnirii rezultă lesne dintr-o postare anterioară pe care o puteți citi aici .          Am întâlnit și anul acesta oameni noi, ne-am făcut noi prieteni și am depănat povești în jurul focului.                               De data aceasta am ales relaxarea totală și nu am mai organizat vizite sau drumeții pe perioada întâlnirii, dar am avut parte de o prezentare  din partea reprezentanților Mega Mobil Slovenia .           Următoarea întâlnire, fiind una aniversară, a Va Întâlnire Weinsberg & Friends ne va aduce pe toți "acasă", acolo de unde a plecat marea majoritate a rulotelor și autorulotelo...

Vadu, iulie 2024

Imagine
       Vorba cântecului: "Mă-ntorc la tine iar și iar, mare albastră". La fel suntem și noi cu Vadu. Revenim în fiecare an ca să ne încărcăm bateriile, ca să profităm de mare, de plaja liberă și, în general, de natură.      Este deja al treilea an în care ne bucurăm de peisajele oferite de Marea Neagră și de Rezervația Delta Dunării. Aici am ajuns să fiu atrasă mai degrabă de apus decât de răsărit, mai ales că nu sunt o persoană matinală 😜     Singurul inconvenient al locației sunt țânțarii care, anul acesta, au avut darul de a ne băga în rulotă/ cort imediat după ce am savurat apusul superb. Dar, ne-am descurcat, am savurat un vin rece la adăpost.     Asta nu înseamnă că nu perseverăm și nu vom reveni și anii următori, din dragoste pentru Vadu și sentimentul de libertate pe care acest loc ni-l dă.

Printre Măguri X

Imagine
     Printre Măguri este un festival care unește oamenii inspirându-i să lege prietenii.      Anul acestea ne-am luat bilete imediat ce au ieșit pe piață, înainte să aflăm ce artiști vor participa. Știam că este o bună ocazie de a revedea oameni dragi, cunoscuți la ediția anterioară a festivalului.       Dar nici line-up-ul nu ne-a dezamăgit 😋      Pe lângă numele mari de pe afiș am avut ocazia să-l ascultăm și pe dl. Mircea Vanca, o voce uimitoare, care a cântat, alături de nume precum  Placido Domingo, Samuel Ramey, Monteserat Caballer, Leontina Văduva, Angela Gheorghiu, Marcelo Alvarez, Roberto Alaggnia, pe marile scene ale lumii . Mircea Vanca                    Nicu Alifantis & ZAN                                                   ...

Alegria Camping, Valea Drăganului

Imagine
    A venit, din nou, vremea pentru revizia rulotei și pentru întâlnirea cu prietenii noștri din Cluj pentru o escapadă de primăvară. Ei sunt cei care ne propun unde să ne întâlnim, iar anul acesta am ales Alegria Camping din Valea Drăganului, județul Cluj.    Partea aceasta din țară ne surprinde din nou. Aici, nu este neapărat nevoie să ai ce să vizitezi ca să-ți bucuri sufletul și ochii, peisajele sunt de ajuns. Asta nu înseamnă că am stat tot timpul în camping din lipsă de locuri interesante de vizitat. Dimpotrivă!      Campingul este o oază de liniște și vegetație oferind în același timp toate facilitățile necesare unui sejur confortabil.      Una dintre laturile campingului, cea din spatele rulotelor noastre, este străbătută de râul Drăgan, de la care vine și denumirea localității. Susurul liniștit al acestuia ne-a ajutat să ne relaxăm și să bucurăm de frumusețea oferită de natură.        Pentru ca tabloul să fie...

În camping sau off-camping

Imagine
Uneori, asta este întrebarea. Din păcate, în ultimii ani tendința este de interzicere a campării în afara locurilor special amenajate, dar din fericire, în multe țări încă mai este tolerată această practică. Ciudat este că, dacă te uiți în broșurile sau pe site-urile producătorilor de rulote, vei găsi doar imagini cu rulote/ autorulote campate în cadre mirifice care oferă libertate deplină, nu înghesuite în diferite campinguri. Totuși, cel mai obiectiv răspuns cred că este: depinde . Depinde de cine experimentează. Dacă sunt persoane care doresc să fie musai în natură, să se desprindă total de tumultul zilnic sau persoane care preferă un loc în care poți întâlni persoane noi și poți lega noi prietenii. Depinde de unde  are loc ieșirea. Muntele oferă priveliști extraordinare, dar te poți întâlni cu ursul. Marea are și ea beneficiile ei, dar din cauza aglomerației din locurile deja binecunoscute de campare există riscul amenzilor și al vecinilor gălăgioși. Depinde de cât ai de gând...