Postări

Prima ieșire off-camping - Vadu

Imagine
     Recunosc, nu am fost foarte liniștită gândindu-mă că vom merge off-camping, mai ales vara, la mare. Am crezut că vom simți lipsa aerului condiționat și ca nu vom avea unde să ne adăpostim de soarele arzător de la prânz. De fapt, altele au fost problemele: terenul de campare (nisip) care ne-a făcut să rămânem blocați cu mașina pentru o perioadă, din fericire scurtă, de timp și vântul care bătea foarte tare.      Pe de altă parte, același vânt ne-a ajutat să avem temperaturi suportabile la prânz și chiar răcoare noaptea.     Pe plaja de la Vadu simți că ai toată plaja pentru tine, simți că faci parte din natură.     Am văzut tot felul de păsări: pescăruși, ciocârlani, cormorani chiar și pelicani. Pe plajă am găsit un căluțde mare și multe cochilii de rapane în care se ascundeau crabi mici.       Nu sunt o persoană matinală, așa că nu am văzut nici un răsărit, dar apusurile erau tare frumoase.     ...

Delta reloaded

Imagine
Ne-a plăcut aşa de mult anul trecut la Casa din Deltă, încât anul acesta am revenit împreună cu prietenii.  Perioada aleasă (28 aprilie - 1 mai) nu este una spectaculoasă în Deltă, dar am avut ocazia să vedem mai mulți pelicani decât data trecută.  De data aceasta am ales, pentru plimbarea de o zi cu barca, destinația Sulina. De data aceasta am reuşit să înregistrez traseul pe care am mers.  Ca şi data trecută am luat masa la localnici şi a fost perfect! Storceagul nu am apucat să îl imortalizez. Ne era prea foame, prea poftă, aşa că a dispărut rapid. Am reuşit, de data aceasta să facem şi o plimbare pe faleză şi să admirăm lacul Murighiol şi canalul la care are ieşire campingul. Am incercat chiar să ieşim puțin cu una din bărcile de la pensiune, dar nu am ajuns prea departe. În ultima seară am avut parte de o masă copioasă chiar la gazdele noastre extrem de primitoare şi griju...

Prima revizie a rulotei

Imagine
Cel puțin odată pe an mergem în vizită la Peti, la Dej pentru că ne place tare şi ... trebuie să facem revizia rulotei. Am prins o vreme tare buna anul acesta şi fetele (Diana şi Panka) au apucat să se joace pe afară în voie. Revizia a decurs foarte bine, peripețiile au apărut pe drumul spre casă când maşina noastră s-a decis să nu mai tragă. Nu mai mergea decât în marşarier. Şi ne-a lasat cum nu se putea mai rău: în rampă, în curbă, evident pe dungă continuă. I-am încurcat un timp pe cei care încercau să ne depăşească pentru că nu aveau vizibilitate. Din fericire, oameni buni se găsesc încă şi am fost ajutați de un domn cu o maşină corespunzătoare care ne-a tractat până la prima parcare, unde am aşteptat cuminți ajutoarele (platforma pentru maşină şi cumnatul care ne-a adus altă maşină pentru tractat rulota). A...am uitat sa spun că ploua. Dar, totul e bine, când se termină cu bine.  Mult mai târziu, dar am ajuns cu toții cu bine aca...

Început de sezon 2022 - Hărman

Imagine
Întâmplător, şi anul acesta am ieşit prima oară cu rulota tot la campingul din Hărman. Ce-i drept, de data aceasta aveam nevoie de o cazare in zonă pentru o competiție la care participa Diana.  Am profitat de moment şi am mers în Aventura Park din Braşov, unde copiii s-au distrat maxim (noi nu ne-am încumetat să intrăm pe trasee).

Camping Zănoaga

Imagine
Am decis să mai facem o ultimă ieşire anul acesta şi un coleg ne-a propus Campingul Zanoaga. După ce am străbătut mare parte din Transbucegi, am ajuns la "poarta" campingului, doar ca nu se întrevedea nici o posibilitate de a trece râul Ialomița pentru a intra în camping. Colegul nostru întrebase deja, atunci când a facut rezervarea, dacă se poate intra cu rulota şi a fost asigurat că nu este nici o problemă. Din păcate, este unul din acele cazuri în care rezervările le fac oameni care nu se află la fața locului şi habar nu au cum mai arată locul respectiv şi împrejurimile. Am aflat de la domnul care gestiona campingul (sau doar îl păzea, nu am înțeles) că putem intra in camping dacă mergem puțin mai sus, o luăm pe un drum forestier şi trecem prin râu.  Zis şi făcut! Am intrat pe drumul cu pricina, iar când am ajuns la râu am realizat că dacă încercăm să trecem cu rulota cuplată la maşină e posibil să lovim rulota. Aşa că am tractat rulota doar până la mal, am decuplat-o, am ...